Ziua porţilor deschise pentru clasa pregătitoare 2017-2018

Şcoala Gimnazială „Vasile Mitru” Taşca

Ziua porţilor deschise pentru clasa pregătitoare 2017-2018

Marţi, 28 februarie 2017, ora 11:00, are loc şedinţa cu părinţii de la grupa mare.
Ordinea de zi:
-prezentarea calendarului înscrierii în învăţământul primar pentru anul şcolar 2017-2018;
-prezentarea metodologiei de înscriere;
-diverse.
După şedinţă, părinţii vor putea vizita şcoala şi sala destinată clasei pregătitoare.

Vă aşteptăm cu drag !

„DRAGOBETELE SĂRUTĂ FETELE!” la Centrul Cultural al comunei Taşca

Ansamblul „Floricică de la munte” celebrează, alături de publicul nemţean, sărbătoarea de Dragobete. Zeul dragostei şi bunei dispoziţii pe plaiurile româneşti, denumit şi Cap de Primăvară, Dragobetele, fiul babei Dochia, este identificat în tradiţia strămoşească ca fiind un Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană sau cu Eros, omologul din mitologia greacă. Numit pe alocuri şi Năvalnicul, Dragobete, feciorul frumos care ia minţile fetelor şi femeilor tinere, se crede că a fost transformat de Maica Domnului în floare, cea care portă numele de năvalnic.
De Dragobete, dacă e timp frumos, fetele şi feciorii ies în poieni, hăulind şi chiuind, pentru a culege primele flori de primăvară. Din zăpada netopită, fetele şi femeile tinere îşi fac rezerve de apă pentru spălare în timpul sărbătorilor de peste an.
Desfăşurarea tradiţiilor, a ceremonialelor şi a actelor rituale legate de sărbătoarea iubirii la român e atestată de generaţiile vârstnice, de la care s-a preluat, printre altele, şi zicala „Dragobete sărută fete!”.
La sfârşitul acestei săptămâni, membrii ansamblului „Floricică de la munte” vor evolua pe scenele de la Centrul Cultural al comunei Taşca (sâmbătă, 25 februarie, ora 17:00) , prezentând spectacolul folcloric „DRAGOBETELE SĂRUTĂ FETELE!”.
Intrarea la ambele evenimente este liberă.

Festivalul Concurs Naţional de Folclor ”DE DRAGOBETE, IUBEŞTE ROMÂNEŞTE”

REGULAMENTUL
Festivalului Concurs Naţional de Folclor
”DE DRAGOBETE, IUBEŞTE ROMÂNEŞTE”

ASOCIAŢIA CULTURALĂ „FRIENDS FOREVER” ‘TG MUREŞ ÎN PARTENERIAT CU PRIMĂRIA ŞI CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI TAŞCA, NEAMŢ ŞI CENTRUL CULTURAL DIN LOCALITATE
ORGANIZEAZĂ
ÎN DATA DE 25 FEBRUARIE 2017, ORELE 10:30, LA CASA DE CULTURĂ TAŞCA FESTIVALUL CONCURS NAŢIONAL DE FOLCLOR „DE DRAGOBETE IUBEŞTE ROMÂNEŞTE”, ediţia a III-a
Condiţii de participare:
Concursul se desfăşoară pe trei secţiuni, solişti vocali, instrumentişti şi jocuri populare, fiind deschis interpreţilor şi dansatorilor amatori din întreaga ţară. Din fiecare judeţ pot participa solişti vocali şi instrumentişti având vârsta minimă 6 ani. Nu se primesc în concurs artişti consacraţi sau profesionişti!
Scopul festivalului concurs
Este de a descoperi, selecta, promova şi lansa tinere talente care să reprezinte România la festivalurile internaţionale la care Asociaţia Culturală „Friends Forever” este invitată să participe în anul 2017.
Manifestarea noastră îşi doreşte să contribuie la educarea şi influenţarea în mod pozitiv a gustului tinerei generaţii şi nu numai, iubitoare de muzică adevărată,autentică, reprezintând totodată o invitaţie de a ne apropia cu respect şi demnitate de cultură şi civilizaţia tradiţională, materială şi spirituală a neamului nostru românesc. Nu în ultimul rând ne dorim să oferim participanţilor posibilitatea de a lega noi prietenii şi viitoare colaborări.
Categorii de vârstă solişti vocali şi instrumentişti:
Grupa de vârstă 6-10 ani
Grupa de vârstă 11-14 ani
Grupa de vârstă 15-21 ani
Peste 21 ani, dacă va fi cazul.
În cadrul ansamblurilor de dansuri, pot concura persoane de vârste diferite, această secţiune fiind structurată pe două categorii de vârstă, 7-14 ani , 15-22 ani, peste 22 ani. Se admite ca din cadrul ansamblurilor sau formaţiilor de dansuri, 30% din membrii să fie de vârste apropiate grupei de vârstă în care s-au înscris ( ex: cei din grupa de vârstă 15-22 ani, pot avea colegi de 23-24 ani sau 12-14 ani, dar nu mai mult de 30 %). Participanţii se vor prezenta în concurs cu melodii, dansuri şi costume populare specifice zonei din care provin.
Concurenţii îşi vor anunţa participarea telefonic, prin e-mail sau pe facebook, până în data de 25 feb. 2017 ,apoi vor completa CITEŢ fişa de înscriere de mai jos , pe care o vor depune odată cu înscrierea finală, între orele 10:00 -11:00, la locul de desfăşurare al concursului. Cei care nu au posibilitatea să descarce fişa de înscriere, vor putea solicită una în momentul înscrierii.

FIŞA DE ÎNSCRIERE
la Festivalul Concurs Naţional “ De Dragobete ,iubeşte româneşte”
Nume concurent(a), formaţie, grup, ansamblu………………………..
………………………………………………………………………………………………….
Vârsta……………………………
Localitatea…………………………………………
Telefon………………………………….
E-mail ……………………………………………………………………………..
Concursuri la care a mai participat şi rezultatele obţinute…………
………………………………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
Numele şi prenumele profesorului, coregrafului sau instructorului……………………………………………………………………………
Semnătura

Secţiunea I– Solişti vocali
Concurenţii vor prezenta două piese muzicale. Prima piesă, fără acompaniament, va fi doină, cântec doinit, baladă sau cântec epic. (După caz, se admite prezenţa unui instrument specific folcloric, cu care interpretul se poate acompania singur). Se vor interpreta / cânta max. 2 strofe din piesă fără acompaniament. A două piesă, un cântec măsurat, într-un tempo mişcat, va fi acompaniată de orchestra proprie ori negativ pe CD sau stick (sau, după caz, de o formulă instrumentală tradiţională). Ambele piese nu vor depăşi 5 min.
CONCURENŢII DE LA SECŢIUNEA SOLIŞTI VOCALI , CATEGORIA DE VÂRSTĂ 6-10 ANI POT SĂ INTERPRETEZE ÎN LOC DE DOINĂ, DOUĂ STROFE DINTR-O MELODIE LENTĂ, FĂRĂ ACOMPANIAMENT ORCHESTRAL!
Secţiunea a II-a – Solişti instrumentişti: Concurenţii vor interpreta două piese cu acompaniament, diferite ca mişcare, ritm şi tempo, specifice zonei din care vin. Ambele piese nu vor depăşi 5 min.
Secţiunea a III-a- Jocuri tradiţionale
Concurenţii vor prezenta maxim două jocuri / dansuri populare, sau o suită de jocuri /dansuri din zona pe care o reprezintă, care nu vor depăşi 10 min. La jurizare se va ţine cont de cei care se prezintă în concurs cu negative fără bătăi şi strigături, de costume şi autenticitatea jocurilor .
Programul de desfăşurare
Ora 10:30- 11:30, înscrierea concurenţilor şi proba de sunet
Ora 11:30– începerea concursului
Taxa de participare
Este de 40 lei/pers la individual(solişti) şi 15 lei/pers, la perechi de dansatori, grupuri de dansatori, grupuri vocale,ansambluri etc şi se încasează în ziua concursului.
Jurizarea
Juriul va fi format din minim 3 persoane, toţi având specializarea muzică, coregrafie, folclor . Componenţa juriului va fi făcută public înainte cu 48 ore de la începerea evenimentului.
Premierea
Se va acorda „Trofeul festivalului” , iar la fiecare secţiune un premiu special de excelenţă, echivalent al unui trofeu , precum şi premiul 1, 2 şi 3, dacă juriul consideră că s-a obţinut punctajul necesar, constând în diplome,CUPE, medalii , şi înscrierea la festivalurile internaţionale la care suntem invitaţi anul acesta .
Se vor mai acorda premii speciale pentru: originalitatea costumelor, prezenţa scenică, cel mai tânăr(a) concurent(a), special al juriului, al „Asociaţiei Culturale Friends Forever”, Primăriei Taşca , Miss Mister festival, etc. Toţi concurenţii vor primi diplome de participare .
Recitalurile câştigătorilor
Vor susţine recitaluri concurenţii care au obţinut Trofeul şi Premiile de Excelenţă!
Contestaţii
DECIZIA JURIULUI ESTE FINALĂ, NU SE ADMIT CONTESTAŢII ŞI ESTE INTERZISĂ CONTACTAREA MEMBRILOR JURIULUI ÎNAINTE SAU DUPĂ CONCURS PENTRU A OBŢINE INFORMAŢII ÎN CEEA CE PRIVEŞTE NOTAREA ŞI ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII CULTURALE! SINGURA PERSOANĂ CARE FACE ÎNSCRIERI ŞI OFERĂ RELAŢII ESTE ORGANIZATORUL, ADICĂ PREŞEDINTELE „ASOCIAŢIEI CULTURALE FRIENDS FOREVER” TG MUREŞ!
ATENŢIE! Ţinând cont că este un concurs structurat pe categorii de vârstă, concurenţii vor prezenta la înscriere , dacă li se solicită, o copie după un act de identitate.
Informaţii şi înscrieri la tel :
– 0754 657 842- Lucia Neamţu, Preşedintele Asociaţiei Culturale Friends Forever Tg Mureş , pe pagina de Facebook : Lucia Maria Neamţu, „Asociaţia Culturală Friends Forever Tg Mureş” sau E- mail: [email protected]
Vă aşteptăm cu drag !

Teatru pentru copii la Căminul Cultural din comuna Taşca

Consiliul Judeţean Neamţ, Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ, Şcoala Populară de Arte organizează în data de  14.02.2017, ora 12:00, la Căminul Cultural din comuna Taşca, două spectacole: „Cântecul Prieteniei” după Muzicanţii din Bremen, de Fraţii Grimm, realizat de elevii clasei a I‑a A, învăţători Liliana Filipov şi Carmen Nohai şi „Clovnul Salvator” după „Oraşul fără iubire” de Lev Ustinov. Le dorim succes tuturor copiilor, iar celor care vor fi prezenţi la desfăşurarea acestui eveniment, vizionare plăcută!

DE DRAGOBETE- FOLK ȘI POEZIE

Asociația Culturală „Eu cred” Tașca, în parteneriat cu Școala Gimnazială nr.1 Piatra-Șoimului și Societatea Scriitorilor din jud.Neamț, vă invită vineri-24 februarie 2017, ora 12:00 la activitatea cultural-artistică „DE DRAGOBETE- FOLK ȘI POEZIE, ocazie cu care va avea loc lansarea volumului de versuri „DINCOLO DE SUFLET”, al poetului Mihai Coșerariu.
PROGRAMUL ARTISTIC va fi susținut de : Sînziana Ailenei- elevă la Liceul de Arte „Victor Brauner” Piatra Neamț, Ionuț Stoian- elev la Liceul „N.R.Roznovanu” Roznov, Grupul Folk „Eu cred”( Cristina Marin, Elena Ropotoaia, Marius Coșerariu).
Intrarea este liberă.

Moș Crăciun le-a adus copiilor din Tașca un cadou special: o ludotecă

Moș Crăciun le-a adus copiilor din Tașca un cadou cu totul si cu totul special. Micuții sunt beneficiarii primei ludoteci din mediul rural, județul Neamț.
Într-un cadru de poveste, aceștia se pot bucura de jocurile și jucăriile puse la dispoziție cu generozitate de inițiatorii proiectului Ludoteca „Fragul de câmp”, un program inițiat de Asociația „Prodestine” Neamț în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local al Comunei Tașca si de la care se așteaptă sprijinul Consiliului Județean Neamț pentru a fi implementat și în alte localități ale județului.
15 copii din clasele pregătioare ale Școlii din Tașca au avut parte de o surpriza inedită din partea Asociației Prodestine Neamț: un clown i-a însoțit astăzi în lumea plină de farmec a jocurilor și jucăriilor. Micuții au primit cadouri, dulciuri și au savurat tortul în formă de frăguță (însemnul de acum tradițional al ludotecii). După care, cu mic cu mare, toată lumea a trecut la joacă! Proiectul implementat de Asociația Prodestine în colaborare cu Primăria Comunei Tașca își propune asigurarea unui centru recreativ, educativ, social și cultural deschis tuturor copiilor din comunitate indiferent de capacități sau condițiile sociale din care provin. Serviciul oferit de ludodecă are ca element central jocul, ca modalitate de instrucție complementară, prin joc copilul învățând să acționeze liber, să fie creativ, competitiv și sa interacționeze cu partenerii, fluidizându-se astfel comunicarea, element fundamental al metodelor ludico-educative.
Ludoteca „Fragul de câmp”, formă alternativa de educație extrașcolara, se dorește a fi un loc unde copilul își alege timpul, jocul și de asemenea partenerii de joc. Aplicat pentru prima data copiilor din mediul rural , proiectul este rezultatul unui studiu realizat de către lect. univ. dr. Marta Vicol, președintele Asociației „Prodestine” și care a putut deveni realitate prin implicarea directa a primarului comunei Tașca, Daniela Ursache.
Jocurile achizițonate sunt destinate copiilor cu vârste cuprinse între 4-18 ani, iar diversitatea lor satisface toate gusturile grupului țintă . Un element care merită remarcat este faptul că jocurile pot fi împrumutate de către copii la domiciliul acestora în baza unui regulament.

Președintele Asociatiei „Prodestine” a declarat: ”Sunt extrem de mulțumită că în sfârșit joaca și jocurile vor fi luate în serios de către toți cei implicați în activități ludice cu copii, astfel le putem dezvolta copiilor și tinerilor creativitatea, competitivitatea, îi ajutăm să acționeze liber, îi motivăm să aibă inițiative, îi învățăm să-și pregătească în prealabil acțiunile și să colaboreze cu ceilalți.”

D-na Daniela Ursache, primar al Comunei Tașca, a ținut să mulțumească reprezentanților Asociației „Prodestine” Neamț punctând : ”Am avut onoarea să cunosc un om cu totul și cu totul special, care îmi este foarte apropiat sufletului meu. În numele întregii comunități vreau să profit de ocazie pentru a-i mulțumi d-nei lect. univ. dr. Marta Vicol pentru inițiativa pe care a avut-o și să o asigur de tot sprijinul meu în continuarea proiectului.”

Peste 1.000 de arbori plantati de voluntari in comuna Tasca

Tasca-Bicaz, 15 mai 2013 – Carpatcement, in parteneriat cu primaria Comunei Tasca din judetul Neamt, a organizat astazi Ziua Voluntarului Carpatcement in cadrul Saptamanii Nationale a Voluntariatului. Actiunea a avut ca scop plantarea de arbori pe marginea drumului national care trece prin localitate, eveniment in care au fost implicati voluntari de la Scoala Generala cu clasele I-VIII Tasca, de la Liceul Teoretic din Bicaz, angajati ai fabricii de ciment, ai primariei, precum si locuitori din Tasca.

”Carpatcement a inteles cat de importante sunt comunitatile locale, nu doar pentru dezvoltarea sociala la nivel national, dar si pentru succesul economic al companiei in sine, doua lucruri complementare de altfel. Cu cat comunitatea este mai implicata si mai activa, cu atat problemele socio-economice sunt mai putine. Prin ajutorul material si exemplul de implicare comunitara, noi ne-am asumat rolul de liant al acestor energii locale, care si-au gasit expresia in Ziua Voluntarului si in proiectul Acces la Educatie, doua initiative pe care le vom continua si in viitor”, a declarat domnul Bogdan Arnautu, Sef Departament Comunicare al Carpatcement Holding S.A.

Proiectele si actiunile desfasurate s-au nascut din consultarile organizate de companie cu membrii comunitatilor locale, in cadrul noii strategii de responsabilitate sociala demarata incepand cu anul 2011. Unul dintre pilonii acestei strategii este „Sfatul Batranilor”, un proiect care ii reuneste, in cadrul unor intalniri periodice de lucru, pe cei mai importanti reprezentanti ai comunitatii din zona fabricii si de la nivelul judetului. „Sfatul Batranilor” si-a propus sa identifice problemele din comunitatile limitrofe fabricilor Carpatcement si sa contribuie la rezolvarea acestora prin stimularea colaborarii intre companie (cel mai important actor economic din comunitate), reprezentantii institutiilor publice si alti lideri formali sau informali de la nivel local.

Plantarea de arbori de la Tasca este rezultatul discutiilor din cadrul „Sfatului Batranilor”, acolo unde domnul primar Alexandru Dragan a sesizat necesitatea unei perdele de arbori pe drumul national care trece prin localitate, care sa protejeze drumul, sa infrumuzeteze zona si sa contribuie la ameliorarea parametrilor de mediu. Cu acesta ocazie, au fost plantati peste 1.000 de puieti de artar, tei, frasin, mesteacan si salcam, material saditor asigurat de Carpatcement.

“Ne bucuram ca cei de la Carpatcement continua sa-si mentina ca obiectiv principal implicarea in comunitatea din Tasca si din imprejurimi, asa cum am inteles ca se intampla in toate comunitatile-gazda ale companiei. Actiunea de plantare de astazi este doar o mica parte a sprijinului primit de la Carpatcement de-a lungul timpului, care este oricum cel mai important contributor la bugetul local si principalul actor economic din zona”, a declarat domnul Alexandru Dragan, primarul comunei Tasca.

La actiune au participat peste 100 de voluntari, printre care membri ai comunitatii locale si reprezentanti ai institutiilor de la nivel judetean. Copiii, cel mai important capital uman din comunitate, au fost in prim plan, mai ales ca marti, 14 mai 2013, la Centrul Cultural Tasca, a avut loc intalnirea cu elevii din cadrul proiectului „Acces la Educatie”, o alta initiativa locala a Carpatcement care s-a nascut din consultarile cu liderii comunitatii locale. In cadrul acestei intalniri, reprezentantii Carpatcement au discutat cu copiii pe marginea importantei planificarii timpurii a carierei profesionale. Cu aceasta ocazie a fost lansat si un concurs cu premii pentru elevii scolii din localitate, iar intalnirea a fost precedata de o vizita in fabrica de ciment a copiilor.

“Suntem la randul nostru bucurosi sa putem continua parteneriatul pentru educatie alaturi de Carpatcement, care dateaza de multa vreme si care acum se desfasoara mai ales sub forma proiectului Acces la Educatie. Copiii s-au bucurat foarte mult sa viziteze fabrica in care lucreaza multi dintre parintii lor. Sunt convins ca premiile oferite in cadrul concursului de eseuri nu vor face decat sa ii stimuleze si mai mult si sa ii apropie de comunitatea in care traiesc. De asemenea, ne-am bucurat sa participam la actiunea de voluntariat de astazi, mai ales ca noi suntem de mult timp implicati in astfel de activitati, inclusiv prin parteneriatul pe care il avem cu cei de la Corpul Pacii”, a declarat domnul profesor Dan Husari, directorul Scolii Generale cu clasele I-VIII Tasca.

Despre Grupul Carpatcement

Carpatcement Holding, parte a grupului german HeidelbergCement, este unul din liderii pietei de ciment din Romania. HeidelbergCement Group este lider mondial pe piata de agregate si un important jucator in domeniul cimentului, betonului si altor activitati conexe, ceea ce il pozitioneaza printre cei mai mari producatori de materiale de constructii din lume. Compania are peste 52.000 de angajati in 2.500 de locatii, in peste 40 de tari.

Cu un total al investitiilor de peste 450 milioane euro, HeidelbergCement este unul dintre cei mai importanti investitori germani din Romania. In tara noastra, Grupul este prezent in productia de ciment, betoane si agregate prin companiile CARPATCEMENT HOLDING, CARPAT BETON, respectiv CARPAT AGREGATE. Toate cele trei companii folosesc tehnologii inovative si au ca obiectiv major promovarea unor standarde inalte de calitate.

Sari la conținut