Cererea de schimbare a numelui trebuie să fie motivată prin unul din cazurile prevăzute la art. 4 aliniat (2) şi (3) din Ordonanţa nr. 41/2003. Cererea se depune la primăria de la domiciliul solicitantului în nume propriu ori prin împuternicit cu procură specială sau prin împuternicire avocaţială; în cazul cetăţeanului roman cu domiciliul în străinătate, cererea se depune la primăria unităţii administrativ-teritoriale de la ultimul domiciliu avut în România, iar dacă nu a avut vreodată domiciliul în România, la Direcţia de Stare Civilă-Sector 1 Bucureşti. Schimbarea prenumelui minorului se poate cere oricând.

Cererea va fi însoţită de următoarele documente:
1. Copii legalizate de pe certificatele de stare civilă ale persoanei care solicită schimbarea numelui şi/sau prenumelui;
2. Un exemplar al MONITORULUI OFICIAL AL ROMÂNIEI, Partea a III-a, în care a fost publicat, pe cheltuiala solicitantului, extrasul din cererea de schimbare a numelui, exemplar de la publicarea căruia să nu fi trecut mai mult de un an;
3. Consimţământul, dat în forma autentică, al celuilalt soţ, în cazul schimbării numelui de familie comun purtat în timpul căsătoriei;
4. Consimţământul, dat în forma autentică, al celuilalt părinte, în cazul schimbării numelui de familie al minorului;
5. Autorizarea instanţei de tutelă, în cazurile prevăzute de art.7 din O.G. nr.41/2003;
6. Cazierul judiciar si cazierul fiscal ale solicitantului;
7. Curriculum vitae;
8. Memoriu;
9. Orice alte documente  pe care solicitantul le consideră necesare în susţinerea cererii sale.
Taxă 15 lei

Sari la conținut