Înregistrarea naşterii se face la S.P.C.L.E.P sau după caz, de ofițerul de stare civilă din cadrul primăriei unității administrativ-teritoriale, în a cărei rază s-a produs evenimentul.
În registrul de naşteri se înregistrează copilul născut viu şi copilul născut mort.
Termenul legal pentru declararea şi înregistrarea naşterii copilului este de:
A. 15 zile de la data naşterii, pentru copilul născut viu şi aflat în viaţă;
B. 3 zile de la data naşterii, pentru copilul născut mort;
C. 24 de ore de la data decesului, pentru copilul născut viu care a decedat înlăuntrul termenului de 15 zile.
D. 30 de zile pentru copilul cu vârsta până la un an, găsit sau părăsit de mamă în maternitate / unități sanitare.
♦ Înregistrarea naşterii copilului se face pe baza declaraţiei verbale, prezentându-se următoarele documente:
— Certificatul medical constatator al naşterii, întocmit pe formular-tip, care va trebui să poarte număr de înregistrare, dată certă, sigiliul unităţii sanitare, semnătura şi parafa medicului;
— Certificatul de naştere, actul de identitate al mamei şi actul de identitate al declarantului, dacă naşterea nu este declarată de mamă;
— Certificatul de căsătorie al părinţilor copilului, în original şi în fotocopie dacă sunt căsătoriţi.
♦ În cazul în care părinţii au nume de familie diferit, înregistrarea naşterii se face pe baza declaraţiei scrise, semnată de ambii părinţi, din care să rezulte numele de familie pe care îl va dobândi copilul.
♦ Când declaraţia a fost făcută după expirarea termenelor prevăzute de lege, dar înăuntrul unui an de la data naşterii, înregistrarea naşterii se face cu aprobarea primarului, respectiv a şefului misiunii diplomatice sau oficiului consular de carieră al României, dată pe declaraţia scrisă. În cuprinsul declaraţiei se va menţiona motivul întârzierii.
♦ Dacă declaraţia a fost făcută după trecerea unui an de la data naşterii, actul de naştere se întocmeşte în baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile privind încuviinţarea înregistrării tardive, care trebuie să conţină toate datele necesare înregistrării.
♦ În situaţia în care unul dintre părinţi sa ambii sunt cetăţeni străini, sunt necesare următoarele documente:
— paşaportul părintelui cetăţean străin/părinţilor cetăţeni străini, respectiv actul de identitate pentru cetăţenii statelor membre ale UE, în original şi în fotocopie şi traducerea legalizată a filei care conţine datele de identificare numai în cazul cetăţenilor străini ale căror acte de identitate nu sunt emise într-o limbă de circulaţie internaţională sau nu conţin date înscrise prin utilizarea alfabetului latin;
— certificatul de căsătorie al părinţilor copilului şi traducerea legalizată a acestuia, dacă părinţii sunt căsătoriţi; originalul certificatului şi traducerea acestuia vor fi apostilate sau supralegalizate după caz.
♦ În situaţia în care ambii părinţi au vârsta sub 14 ani sunt necesare documentele menţionate mai sus, precum şi următoarele:
— certificatul de naştere al mamei şi actul de identitate al declarantului, dacă declararea naşterii nu este făcută de mamă;
— actul de identitate al reprezentantului legal al unuia dintre părinţii copilului.
♦ În cazul în care căsătoria părinţilor a fost încheiată în străinătate şi nu a fost transcrisă/înscrisă în registrele de stare civilă române, se procedează la transcrierea /înscrierea în regim de urgenţă a certificatelor de stare civilă emise de autorităţile străine în registrele de stare civilă române; naşterea copilului se înregistrează după transcrierea /înscrierea căsătoriei părinţilor.
♦ În situaţia în care părinţii minorului au domicilii diferite părintele care declară nașterea va da o declarație cu privire la domiciliul copilului.