1. Actele de identitate pentru cetăţenii români sau paşaport pentru CRDS, în original şi copie;
2. Certificatele de naştere, în original (apostilate sau supralegalizate, după caz, pentru cetăţenii străini) şi copie xerox;
3. Traducerea certificatului de naştere al cetăţeanului străin, legalizată la un notar public din România;
4. Certificate medicale privind starea sănătăţii (acestea sunt valabile 14 zile de la data emiterii şi trebuie să cuprindă menţiunea expresă că persoana se poate sau nu se poate căsători);
5. Acte, în original şi în copii traduse şi legalizate ori certificate de ofiţerul de stare civilă, din care să rezulte desfacerea sau încetarea căsătoriei anterioare, dacă este cazul. Aceste acte pot fi:
– certificatul de deces al fostului soţ;
– sentinţa de divorţ definitivă şi irevocabilă, în original şi copie;
– certificat de divorţ eliberat de OSC sau de notarul public;
– certificatul de naştere sau de căsătorie, cu menţiunea de desfacere a căsătoriei;
– în situţia în care viitorii soţi stabilesc alt regim matrimonial decât cel al comunităţii legale aceştia vor prezenta convenţia matrimonială autentificată de notarul public;
6. Documentul eliberat ori autentificat de misiunile diplomatice sau oficiile consulare acreditate în România, în cazul căsătoriei unui cetăţean străin cu un cetăţean roman, din care să rezulte că primul îndeplineşte condiţiile de fond cerute de legea sa naţională pentru încheierea căsătoriei în România.
7. Declaraţie dată pe propria răspundere, autentificată de un notar public, din care să rezulte că viitorul soţ, cetăţean străin sau apatrid, nu este căsătorit şi îndeplineşte condiţiile de fond cerute de legea sa naţională pentru încheierea căsătoriei în România;
8. Documente justificative eliberate de autorităţile competente ale statului de cetăţenie pentru cetăţenii statelor cu care România a încheiat tratate/convenţii/acorduri de asistenţă juridică în materie civilă sau de drept al familiei, precum şi cetăţenii statelor care nu au misiune diplomatică acreditată în România în conţinutul cărora se regăseşte termenul de valabilitate, iar în lipsa acestuia termenul este de maximum 3 luni de la emitere;
• Declaraţia de căsătorie se face personal de către viitorii soţi, în scris la primăria unde urmează să se încheie căsătoria;
• În cazul în care unul dintre viitorii soţi nu se află în localitatea unde urmează a se încheia căsătoria, el poate depune declaraţia de căsătorie la primăria localităţii de domiciliu sau reşedinţă, care o va trimite, în termen de 48 ore, la primăria localităţii unde urmează a se încheia căsătoria.
• Căsătoria se încheie de către ofiţerii de stare civilă la sediul serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor în a cărei rază administrative-teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa unul dintre viitorii soţi, sau, după caz, la un sediu destinat acestui scop, iar prin excepţie, căsătoria poate fi încheiată la o altă primărie decât cea prevăzută mai sus cu aprobarea primarului unităţii administrativ-teritoriale unde se încheie căsătoria.